Background Image
Previous Page  7 / 414 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 7 / 414 Next Page
Page Background

7

CUVINTE – ÎNAINTE

Renumele Academiei noastre trebue să aibă un răsunet departe peste hotarele

ţărei, spre a atrage în capitala României pe bărbaţii însemnaţi cari să se încredinţeze

că vechile principate dunărene s-au transformat în un centru de civilizaţiune şi de

propăşire şi au devenit, prin vitejia armatei ce a uimit lumea prin avântul său şi tăria

sa un stat puternic şi neatârnat, stabilit pe temelii aşa de tari, încât nicio zguduire nu-l

mai poate zdruncina.

(Regele Carol I,

Cuvântările Regelui Carol I 1866–1914. I. 1866–1886

,

Ediţie îngrijită de C. C. Giurescu, Bucureşti, 1939, p. 74–77)

În lupta sfântă pentru unirea tuturor românilor, Academia Română şi-a avut

partea ei importantă pe terenul cultural; de aceea, izbânda ţării este şi izbânda ei.

Când, din imboldul lui N. Kretzulescu şi al lui C. A. Rosetti, s-au pus bazele Societăţii

Literare cu scopul de a se ocupa mai ales de limba şi literatura română, alegerea

întâilor membri ne arată gândul de înalt patriotism ce a călăuzit generaţia din 1866,

care, bine încredinţată că numai pe baza unităţii de limbă şi cultură se poate clădi

trainic viitorul unei naţiuni, a reunit în cercul restrâns al viitoarei Academii pe bărba-

ţii luminaţi din toate ţinuturile româneşti, şi astfel România Mare de azi îşi găsia de o

jumătate de secol patria comună sub acoperişul tânărului aşezământ...

Nu mă îndoiesc că Academia Română, căreia i-a fost dat să lupte cu atâta spor

în domeniul pacinic al culturii unitare române, ne va da și în viitor pilda înălțătoare a

unirii tuturor la muncă pentru trainica așezare a României noi pe care ne-a dăruit-o

Dumnezeu.

(Regele Ferdinand,

„Analele Academiei Române”

, seria II, tomul XXXIX.

1916–1919)

Academia Română – cea mai înaltă instituţiune de cultură –, întemeiată în 1866,

a avut ca scop fundamental nu numai unitatea morală şi intelectuală a românilor de

pretutindenea. Ea, primind în sânul ei reprezentanţi şi din Ardeal, şi din Banat, şi din

Bucovina... subt aceeaşi cupolă am văzut necontenit, de o jumătate de veac, imaginea

virtuală a României Mari. Ea, simbol premergător al aspiraţiunilor noastre, a izbutit

să întreţie flacăra unui patriotism integral care nu recunoştea hotarele artificiale ale

României, ci, săltând peste Carpaţi, înfrăţia de fapt pe cei cari erau fraţi de drept. Ea,

topind istoria suferinţelor noastre seculare, a scos din zgura trecutului, nobil şi lamur,

un singur suflet al unei singure fiinţe, al românimii de altădată şi al românimii de

totdeauna...

(Barbu Ștefănescu Delavrancea,

„Analele Academiei Române”

, seria II,

tomul XXXIX, 1916–1919)