Background Image
Previous Page  9 / 350 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 9 / 350 Next Page
Page Background

8

un vilayet cârmuit de un

beglerbeg.

Se evidenţiază apoi că, după doi ani de ocupaţie

otomană, în vilayetul Timişoara s-au delimitat hotarele

sandjakurilor

componente şi

ale subunităţilor lor (

nahiyele

), înfăptuindu-se totodată recensământul lor financiar

şi cadastral. Se scoate în lumină obiceiul autorităţilor otomane de a prelua structura

administrativ-teritorială în vigoare la data cuceririi, mai exact unele districte şi

comitate care nu s-au aflat în regiuni de frontieră şi care, de cele mai multe ori, au

devenit unităţi administrative mici de tipul

nahiye

. Este vorba de districtele

româneşti (

districtus volahales

) Tverd (alt nume pentru Fârdea), Mănăştiur şi Şudea

(Şugya) din cuprinsul sandjakului Timişoara, devenite anterior parte integrantă a

pertinenţelor exterioare ale cetăţii Hunedoara. Din cercetarea izvoarelor otomane

rezultă că noile autorităţi s-au folosit de rolul şi forţa tradiţiei preotomane pentru a

păstra acele aspecte ale stării de fapt, care corespundeau intereselor fiscale şi

administrativ-militare otomane. Se subliniază funcţionarea neîntreruptă – uneori

pornind de la epoca romană târzie şi trecând prin ocupaţiile ungară, otomană şi

austriacă – a instituţiei cnezilor, primicerilor şi crainicilor, precum şi supravieţuirea

districtelor româneşti (

districtus volahales

) Mănăştiur (

Monostor

), Fârdea (

Firdena,

Tverd

) şi Şudea (

Sugya

) din fostul comitat Timiş. Izvoarele amintite mai dovedesc

disponibilitatea şi promptitudinea cu care, la sfatul localnicilor, dregătorii

vilayetului Timişoara au preluat instituţii şi structuri administrative fundamentale

preexistente cuceririi din 1552. Perpetuarea instituţiilor cneziale, coroborată cu

datele demografice ale recensămintelor otomane şi cu repertoriul localităţilor

(satelor) menţionate după 1552, arată substanţiala prezenţă românească din Banat

în anii vilayetului.

Autoarea realizează pentru prima oară sub aspect global reconstituirea

sistemului administrativ-fiscal al vilayetului Timişoara, cu accent pe fenomenul

condominiului osmano-transilvan. Acesta a apărut din suprapunerea a două acţiuni

contrare: sporirea continuă a veniturilor vilayetului Timişoara, respectiv încasarea

dărilor tradiţionale de către nobilimea transilvană. Caracterul diametral opus şi

exclusivist al intereselor foştilor stăpâni (nobili, principi transilvani), al adminis-

traţiei habsburgice şi al proprietarilor de pământ otomani justifică atât argumentele

istorice şi juridice invocate de fiecare în parte, cât şi acceptarea condominiului

ca o soluţie de compromis temporar. Din analiza aspectelor condominiului

osmano-transilvan în vilayetul Timişoara, se desprinde amploarea şi profunzimea

implicaţiilor sale social-economice. Dările şi sarcinile feudale pretinse iobăgimii

din satele transilvane anexate, în condiţiile în care atacurile sporeau nesiguranţa

existenţei ei, dezvăluie gradul real de exploatare şi conţinutul

de facto

al stăpânirii

otomane.

Cercetarea geografiei populaţiei şi aşezărilor omeneşti în evoluţia lor istorică

în timpul ocupaţiei otomane confirmă şi întăreşte totodată stăruinţa cu care autorii

otomani şi călătorii străini au amintit în mai multe rânduri calitatea, bogăţia,

roadele pământului şi ale subsolului din Banat. Reconstituirea globală a peisajului

antropologico-geografic, a distribuţiei şi evoluţiei aşezărilor omeneşti din câteva

zone distincte ale vilayetului Timişoara a îngăduit doar aprecierea relativă a ponderii