Background Image
Previous Page  10 / 350 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 10 / 350 Next Page
Page Background

9

deţinute de elementul turco-islamic în repopularea satelor din vilayetul Timişoara.

Colonizarea cu elemente turco-islamice (funcţionari, oşteni, meşteşugari) a urmat

linia conturată de fortificaţiile Oradea, Ineu, Arad, Lipova, Timişoara şi Orşova.

Totodată, cercetarea aşezărilor omeneşti din vilayetul Timişoara şi a resurselor lor

naturale s-a întemeiat, în primul rând, pe informaţiile însemnate furnizate de cele

mai diferite izvoare otomane: recensăminte, cărţi de lege (

kanunname

), acte şi

cosmografii referitoare la bogăţia apelor şi subsolului Banatului. Izvoarele amintite

pun în lumină abundenţa, calitatea şi diversitatea ihtiofaunei din apele, bălţile

Dunării şi ai afluenţilor săi, care au reprezentat pentru autorităţile otomane un venit

tot atât de însemnat precum cel asigurat de pescuitul din Delta Dunării. De

altminteri, datele de natură fiscală existente în actele amintite sunt mult mai bogate

pentru sectorul Dunării cuprins între Kladovo, Porţile de Fier şi Moldova,

dezvăluind marea însemnătate a pescuitului şi comercializării sturionilor. Confruntate

cu cheltuielile crescânde ale statului otoman, autorităţile s-au străduit să obţină

venituri tot mai mari din pescuit, recurgând la sistemul de concesiune în arendă.

Extragerea şi prelucrarea zăcămintelor de minereu din subsolul vilayetului şi-a

dobândit şi păstrat însemnătatea în măsura în care a corespuns cerinţelor crescânde

de producere a muniţiilor şi armamentului, generate de politica unui stat prin

excelenţă războinic.

Implantarea Islamului, ca religie revelată şi aspect fundamental al culturii

otomane în vilayetul Timişoara, reprezintă preocuparea de căpetenie a autoarei, cu

scopul descoperirii căii pe care a pătruns o cultură diferită şi opusă prin ideologia

sa religioasă şi politică în mediul multicultural, caracteristic Timişoarei înainte de

1552. S-au urmărit formele de manifestare ale credinţei islamice ortodoxe, a

misticii şi credinţei populare şi asupra lăcaşurilor de cult musulmane,

mesdjid

şi

djamii

, înfiinţate în Banat după cucerirea otomană. În condiţiile în care cultura

otomană a fost înainte de toate o cultură islamică, cercetătoarea a stăruit şi asupra

învăţământului religios desfăşurat în şcoli elementare (

mekteb

) şi superioare

(

medrese

), precum şi asupra altor domenii culturale distincte: istoriografie, geografie

şi literatură otomană. În ceea ce priveşte literatura otomană, s-au evidenţiat mai

întâi genurile literaturii populare păstrate în cronici şi scrieri ale autorilor otomani

din Timişoara: povestiri fantastice şi eroice şi cântece (

türkü

) compuse de rapsozii

populari (

aşık

). S-a trecut apoi la literatura cultă din acest vilayet, caracterizată

printr-o inegalitate evidentă, existentă între genul liric şi cel epic.

Prin monografia de faţă, distinsa cercetătoare Cristina Feneşan şi-a realizat

proiectul promis în prefaţa cărţii sale despre

Cultura otomană a vilayetului

Timişoara

(

1552–1716

). Cu acel prilej, autoarea sublinia necesitatea cercetării în

viitor a istoriografiei, geografiei, literaturii otomane în contextul formelor de

manifestare a credinţei islamice ortodoxe şi a misticii islamice. Prin urmare,

lucrarea de faţă aduce noutăţi fundamentale în cunoaşterea evoluţiei Banatului în

perioada dominaţiei otomane, iluminând aspecte deosebit de importante din

trecutul medieval şi modern timpuriu al regiunilor vestice ale actualei Românii.

Este vorba despre o lucrare de importanţă primordială, care se impune grabnic

tipărită, spre a servi deopotrivă specialiştilor, studenţilor de la facultăţile de istorie,